Regulament!

Acest regulament se aplică în cadrul competiției Marathon 7500, organizată de către Clubul pentru Protecția Naturii și Turism Brașov, ediția 2017.
1.    Caracteristici ale competiției:
Marathon 7500 este o competiție cu caracter montan.
Traseul se desfășoară în masivul Bucegi.
Rutele sunt neamenajate și neprotejate, folosesc drumuri publice și drumuri forestiere, poteci marcate și nemarcate, pante cu înclinare mare și zone accidentate. Acestea trec prin localități, pajiști, lacuri, râuri, zone împădurite și tăieturi, gol alpin (creste, culoare, abrupturi, văi, grohotișuri, pășuni alpine, jnepenișuri). Parcurgerea acestora necesită următoarele:

– orice participant să fie apt din punct de vedere medical pentru efort fizic susţinut.

– orice participant să aibă cel puțin experiență generală despre munte.
– orice participant să aibă abilitatea să parcurgă în siguranță un traseu într-o zonă alpină.
– orice participant ar trebui să fie îndeajuns de experimentat să parcurgă un traseu alpin dificil.
– orice participant ar trebui să aibă un bun simț al direcției în teren montan, chiar și în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă. Aceasta înseamnă ca fiecare participant să fie capabil să folosească o hartă și informațiile despre trasee pentru a parcurge în siguranță ruta.
– orice participant ar trebui să cunoască regulile de comportament în caz de pericol și urgență în zona montană.
– orice participant ar trebui să dea dovadă de fair play și prietenie și să acționeze în consecință atunci când situația o cere.
– orice participant ar trebui să ştie și să aibă o atitudine care să țină cont de faptul că oricât de multe măsuri de siguranță ar lua organizatorii, nu sunt și nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competiției, mediul și condițiile în care se desfășoară aceasta.
– orice participant trebui să ştie și să țina cont de faptul că nici un premiu nu este mai presus de sănătatea și viața lui și/sau a altor participanți și să acționeze în consecință atunci când simte sau observă un pericol.
Vârsta minimă pentru înscrierea în concurs este de 18 ani împliniți în ziua cursei exceptie fac minorii de peste 16 ani cu rezultate deosibe sportive insotiti de un adult la proba Hobby.
Echipele participante trebuie să fie formate din două persoane. Echipa trebuie să parcurgă împreună tot traseul. Distanța maximă admisă între coechipieri este de maxim 50 metri. Distanța între coechipieri poate fi măsurată în orice moment al cursei.
2.    Sectiuni si categorii:
Maratonul cuprinde 2 secțiuni cu 4 categorii fiecare:
Secțiuni: Elită / Hobby
Categorii: feminin / masculin / mixt
Echipele de la secțiunea Elita ale căror vârste cumulate sunt de peste 80 de ani vor fi încadrate automat și în categoria onorifică Master.
3.    Echipament obligatoriu:
– Rucsac sau borsetă (individual)
– Bentiță sau căciulă (individual)
– Haină de ploaie cu membrană (individual)
– Bluză cu mânecă lungă (individual) – se accepta combinatii de tricou scurt si manecute cu conditia ca intreaga suprafata a mainilor sa fie acoperita.
– Pantaloni lungi (individual) – se accepta combinatii de pantaloni scurti si jambiere cu conditia ca intreaga suprafata a picioarelor sa fie acoperita.
– Mânuși (individual)
– Folie de supraviețuire (individual)
– Telefon mobil funcțional (individual)
– Lanternă frontală funcțională (individual)
– Recipient apă cu sau fără capac de minim 200 ml (pentru folosire în punctele de hidratare, organizatorii nu vor asigura pahare de unică folosință) – (individual)
– Trusă de prim ajutor: fașă elastică, bandaj steril, leucoplast (echipă)
– Hartă, fișă de concurs și număr de concurs (vor fi distribuite de către organizatori)
Echipament obligatoriu în caz de vreme nefavorabilă (echipamentul trebuie avut în tabăra de bază indiferent de condițiile meteo, echipamentul pentru vreme nefavorabilă poate deveni obligatoriu în dimineața startului):
– Bluză groasă, polar sau pufoaică (individual)
– Suprapantaloni (individual)
4.    Numărul de concurs
trebuie să fie atașat de echipament și în mod obligatoriu trebuie să fie vizibil pe toata perioada concursului.
5.    Cronometrajul
se va face la secundă (ex. 15:38:22.4 va fi înregistrat 15:38:23). Timpul echipei este dat de timpul în care cel de-al doilea coechipier trece linia de sosire.
6.    Sedința tehnica
va avea loc în data de 13 iulie 2017 la ora 20:00 pentru secțiunea Elită și în data de 14 iulie 2017 la ora 20:00 pentru secțiunea Hobby.
7.    Semnarea fișei de participare pe proprie răspundere și ridicarea kitului de participare
se vor face în data de 13 iulie 2017 între orele 15:00 – 20:00 pentru participanții la secțiunea Elită, 14 iulie 2017 între orele 15:00 – 20:00 pentru participanții la secțiunea Hobby.
8.    Verificarea echipamentului
Se va face in doua moduri. Inainte de start, toate echipele vor prezenta rucsacii sau borsetele care contin tot echipamentul obligatoriu. Aceasta verificare este obligatorie, incepe cu 30 de minute inainte de startul probei si se incheie la 15 minute dupa start. Toate echipele trec prin ea si nu va fi validat startul echipei in absenta acestei verificari. Al doilea mod in care se face verificarea echipamentului este in mod aleatoriu, oriunde pe traseu, de catre oficiali ai cursei sau arbitri din posturile de control.
Lipsa vreunui articol din echipamentul obligatoriu atrage dupa sine descalificarea echipei pe loc sau nevalidarea la start.
9.    Startul
va avea loc diferentiat pentru cele două secțiuni după cum urmează:
– pentru secțiunea Elită în data de 14 iulie 2017 la ora 6:00.
– pentru Hobby în data de 15 iulie 2017 la ora 6:00.
10.    Timpul limită
de sosire este:
– pentru secțiunea Elită: 35 ore (15 iulie 2017 ora 17:00 )
– pentru Hobby: 14 ore (15 iulie 2017 ora 20:00)
11.    Timpi intermediari eliminatorii:
Pentru secțiunea Elită:
– P1 Cabana Valea Dorului:1h45′ (ora 7:45)
– P3 Cabana Piatra Arsă: 4h30′ (ora 10:30) –
– P6 Salvamont Peștera: 9h00′ (ora 15:00)
– P7 Cabana Omu: 13h00′ (ora 19:00)
– P9 La Prepeleag: 18h00′ (ora 00:00)
– P10 Cabana Omu: 24h00′ (ora 6:00)
– P13 Cabana Omu: 31h00′ (ora 13:00)
Pentru secțiunea Hobby:
– P1 Cabana Omu: 2h00′ (ora 08:00)
– P4 Cabana Omu: 9h00′ (ora 15:00).
12.    Posturile de control
trebuie să fie parcurse în ordinea crescătoare a numarului lor.
13.    Suporteri / ajutor exterior:
Suporterii pot susține orice competitor cu condiția să respecte regulile oficialilor și să nu împiedice sau ingreuneze desfășurarea competiției.
Pe parcursul traseelor nu este permis nici un ajutor venit din exterior (suporter, spectator, etc.), excepție făcând asistența acordată în punctele de control, unde competitorii pot primi alimente, lichide, etc.
Pe durata cursei fiecare concurent trebuie să își care singur echipamentul și îi este interzis să primeasca ajutor din exterior.
Competitorii ai căror susținători nu respecta aceste reguli pot fi penalizați sau excluși din cursă.
14.    Puncte de hidratare și/sau de alimentare:
Postul 1, Cabana Vf. Valea Dorului: apă
Postul 2, Cabana Poiana Stânii: apă (300 ml/concurent)
Postul 3, Cabana Piatra Arsă: apă
Postul 4, Cabana Salvamont intersecție Jepi: apă, băutură izotonică Sponser Competition, alimente (pâine, cașcaval, banane, lămâi, mere, halva)
Postul 5, Cabana Babele: apă (300ml/concurent)
Postul 6, Salvamont Peștera: apă, băutură izotonică Sponser
Postul 7, comun cu Postul 10 și 13, Vf. Omu: apă (200ml/concurent/urcare), băutură izotonică Sponser, alimente (lămâi, halva, pâine, cașcaval, mere, banane)
Postul 8, Gura Diham: apă, alimente (slănină, pâine); Poiana Izvoarelor: apă
Postul 11, Ciubotea-Bran: apă, alimente (supă, paste, pâine, cașcaval)
Postul 12, Valea Gaura: apă
Postul 14, Poiana Guțanu: apă – la izvor
Postul 15, Șaua Strunga
Sosire: apă, alimente (paste, supă, fructe)
15.    Oprirea / retragerea din cursă:
Organizatorul îsi rezervă dreptul de a opri un participant în urmatoarele cazuri :
– s-a accidentat după start, iar starea sa nu-i mai permite continuarea cursei;
– depășirea timpului limită intermediar;
– depășirea timpului limită;
– în cazuri excepționale.
Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv trebuie să-i informeze pe organizatori imediat, la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numerele de urgență care sunt notate pe hartă. Retragerea din cursă va fi confirmată de catre concurenți prin semnarea fișei de concurs și depunerea acesteia la punctul de control cel mai apropiat de locul abandonului/ retragerii.
16.    Camparea:
Fiecare concurent își va aduce cele necesare pentru a campa. CPNT nu va asigura corturi, saci de dormit, izoprene, etc.
17.    Alegerea locurilor de pauză/somn
pe parcursul competiției este la latitudinea echipelor înscrise în concurs.
18.    Penalizări:
– lipsa unui obiect din echipamentul obligatoriu – descalificare
– ratarea unui punct de control – descalificare
– nerespectarea regulilor competiției – descalificare
– comportament nesportiv față de alți participanți, oficiali, public, alte persoane – descalificare
– modificarea sau schimbarea numerelor de concurs – descalificare
–  pierderea fișei de concurs – descalificare
– nerespectarea distanței dintre coechipieri – descalificare
–aruncarea de ambalaje pe traseu – descalificare
Taxa de participare nu se va înapoia în caz de retragere din cursă, descalificare, abandon , neprezentare la start, modificare a traseului, oprire cursă.
Orice abatere de la traseul recomandat de către organizatori se face pe proprie răspundere.
Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru condițiile meteo nefavorabile.
Traseul este neamenajat și neprotejat, de aceea există riscuri de rănire și/sau deces. Concurenții trebuie să țină cont de pericolele care pot să apară în timpul cursei. Acestea includ și nu se rezumă doar la: coliziuni cu pietre, stânci, copaci, oameni, autovehicule, alte vehicule, alte obiecte; căderi, alunecari, răni provocate de frig și/sau căldură, hipotermie, insolație, deshidratare, degerături, arsuri, rău de altitudine, căderi de pietre, grindină, avalanșe de zăpadă, pietre și/sau pământ, viituri, furtuni, fulgere, animale, reptile, insecte, incendii, înec, efort fizic.
Echipele concurente vor certifica prin semnatura lor că au acceptat regulamentul concursului.
Prin înscrierea lor valabilă, echipele acceptă automat regulamentul precum și consecințele nerespectării prescripțiilor acestuia.
Necunoașterea regulamentului nu scutește de răspundere echipele afectate sau pe oricare dintre membrii lor.

Organizatorii își rezerva dreptul de a actualiza, clarifica şi chiar schimba prezentul regulament, din motive întemeiate, cu notificarea participanţilor prin site-ul competiţiei, pe pagina oficială de Facebook Marathon 7500 sau prin email. De asemenea, pentru motive care tin de siguranta participanţilor, regulamentul poate fi schimbat inclusiv în timpul competiţiei, la fel ca traseul, moment în care notificarea va fi facută direct participanţilor în posturile de control.